Despre teatru…

La Teatrul German de Stat din Timișoara am fost pentru prima dată cândva înainte de 1989, la un spectacol pentru copii, dimineața devreme. Din câte țin minte, era Hänsel și Gretel și nu mi-a plăcut deloc, cred că am și plâns. Să fi avut 5 ani…

Prin 1993-1994 am văzut, cu mama, un spectacol de Crăciun care a fost atât de trist, încât nu-l pot uita. Era frig în sală, foarte frig, iar în partea dreaptă a scenei plafonul era umed și tencuiala căzută. În sală să fi fost câteva bătrâne nemțoaice, puțina lume stătea cu paltoanele, fularele și chiar căciulile pe fotoliile reci și, țin minte, la final, directoarea de pe atunci, căreia mai târziu, după vreo 10 ani, i-am luat câteva interviuri, Ildiko Jarcsek-Zamfirescu, făcând pe amfitrioana și prezentatoarea spectacolului, aproape că a plâns… Am aflat la mult timp după aceea că în perioada acelor ani existența Teatrului German era periclitată serios, supraviețuirea lui ținând în primul rând de efortul directoarei și de noroc. Pentru că pe atunci Teatrului German îi plecaseră actorii, îi plecase și publicul.

La DSTT am revenit în timpul liceului. Des, foarte des am fost pe acolo și nu cred să fi scăpat nicio premieră cu adevărat importantă, piesa cea mai spectaculoasă din acea perioadă fiind, cu siguranță, Mutter Courage. Dar au mai fost și altele, îmi aduc aminte de Die Räuber, de König Cymbelin, de Das Urteil, pe care am văzut-o la București de 2 ori și odată la Timișoara, de Feuergesicht, de Creeps, cu buna mea colegă de liceu Andreea Nistor și de multe altele, de exemplu de Eines langen Tages Reise in die Nacht, o piesă care mi-a plăcut în mod inexplicabil pentru că nu sunt deloc un fan al lui Eugene O’Neill. N-aș putea să nu amintesc și cutremurătoarea Zwei Schwestern, pe care am văzut-o la Berlin, într-un teatru ciudat, situat sub șinele S-Bahn-ului, în noiembrie 2003.

Sâmbătă, însă, am văzut o comedie admirabilă, o comedie englezească, în regia unui vienez. Se numește Komödie im Dunkeln și este exact așa cum trebuie să fie o comedie englezească. Fără să aibă mari pretenții de profunzime, îți oferă aproape 2 ore de râs în continuu. Nu poți să nu pleci binedispus de acolo, oricât de supărat ai veni. Nu țin a dezvălui prea multe din subiect, e foarte mult comic de situație la mijloc, personajele sunt și ele sursa unor glume extraordinare, încurcăturile în care ajung din cauza unei pene de curent, minciunile la care se dedau, încercările disperate și complet neizbutite pe care le fac pentru a salva o situație oricum compromisă sunt pline, pline de savoare.

Remarc în primul rând prestația lui Horia Săvescu în rolul lui Harold, un rol care mi se pare că îi vine ca turnat. Bravo, Horică! Îmi place foarte mult și de cei doi guest stars din Germania, Peter Papakostidis în rolul lui Brindsley și Dirk Linke în rolul lui Melkett, dar trebuie neapărat să le laud și pe actrițele DSTT-ului, Daniela Török în rolul lui Clea și Dana Borteanu ca Miss Furnival. Sunt adorabile.

Nu sunt specialist în cronici de teatru, pe când eram jurnalist erau ultimele lucruri pe care aș fi dorit să le scriu, de aceea mă voi opri aici. Cine știe germană, să meargă neapărat să vadă piesa. Cine nu știe, dar acceptă traducerea, înțeleg că reușită, la cască, să meargă și acela. Merită. Teatrul German de Stat din Timișoara rămâne în continuare un loc mai mult decât frecventabil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu